Un operator de drone din Spania a primit marţi permisiunea de a încerca să salveze trei câini emaciaţi rămaşi captivi în apropierea unui vulcan din Insulele Canare, prin prinderea animalelor cu o plasă controlată de la distanţă şi transportarea lor peste un râu de lavă, informează Reuters.
Cei trei câini sunt blocaţi de mai multe săptămâni într-o curte abandonată de pe insula La Palma acoperită cu cenuşă vulcanică.
Ei au fost hrăniţi cu ajutorul dronelor care au aruncat pachete cu alimente, însă până în prezent nimeni nu a reuşit să găsească o soluţie pentru salvarea lor.
Elicopterelor nu au voie să zboare în zonă din cauza gazelor fierbinţi care le pot deteriora rotoarele.
După evaluarea misiunii de salvare propusă, autorităţile pentru situaţii de urgenţă au anunţat într-un comunicat că au decis să permită desfăşurarea acesteia.
Jaime Pereira, CEO al operatorului de drone Aerocamaras, a declarat că intenţionează să trimită o dronă de 50 de kilograme echipată cu o plasă de dimensiuni mari cu care se va încerca prinderea câinilor, unul câte unul, şi transportarea lor pe calea aerului într-o zonă sigură, la 450 de metri de râul de lavă.
''Este prima salvare a unui animal cu o dronă şi prima dată când (un animal) trebuie capturat'', a declarat Pereira pentru Reuters. ''Dacă aceasta este ultima opţiune pe care o au câinii, atunci ne ducem după ei'', a adăugat el.
agerpres.ro