Comisia Europeană "încurajează" statele membre care au deschis anchete asupra unor posibile crime de război în Ucraina să se alăture echipei comune de anchetă coordonate de agenţia de cooperare judiciară Eurojust, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al executivului european, citat de France Presse.
Opt ţări (Franţa, Republica Cehă, Germania, Estonia, Letonia, Slovacia, Suedia, Spania) au deschis anchete naţionale.
De asemenea, Polonia şi Lituania au înfiinţat o echipă comună de anchetă, în cooperare cu Ucraina, cu sprijinul Eurojust.
"Încurajăm celelalte state membre care au deschis anchete să se alăture" acestei echipe "pentru a le permite procurorilor să facă schimb de informaţii şi să lucreze împreună în cel mai eficient mod", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand.
Comisarul UE pentru justiţie, Didier Reynders, a discutat marţi cu procurorul şef al Ucrainei, Irina Venediktova, care "a exprimat o nevoie deosebită de experţi ştiinţifici şi echipament individual de protecţie".
Comisarul belgian a asigurat că "UE este pregătită să ofere mijloace umane, tehnice şi financiare în sprijinul muncii" anchetatorilor ucraineni, potrivit aceleiaşi surse.
Curtea Penală Internaţională investighează acuzaţiile de crime de război în Ucraina din 3 martie şi sunt în desfăşurare discuţii între Eurojust şi CPI pentru ca Curtea să se alăture echipei comune de anchetă, a declarat luni preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen.
De asemenea, Comisia sprijină modificările aduse regulamentului Eurojust, propuse de preşedinţia franceză a Consiliului UE, pentru a permite acestei agenţii "să păstreze, analizeze şi să stocheze dovezi şi să prelucreze date suplimentare, precum înregistrări video şi audio, care vor fi cruciale pentru anchetele asupra acuzaţiilor privind crime de război comise de Rusia".
Sursa: Agerpres