Comisia Europeană a declarat luni că situaţia statului de drept a continuat să se deterioreze în Ungaria, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor afacerilor europene, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la lipsa de independenţă a autorităţii de reglementare a mass-media şi la utilizarea programului spion Pegasus de către autorităţi, informează AFP.
Ministrul ungar Judit Varga a fost chestionată de colegii săi în această întâlnire în cadrul unei proceduri lansate împotriva ţării sale în 2018 de Parlamentul European pentru "risc clar de încălcare gravă a valorilor europene". Aceasta a fost cea de-a patra audiere de acest tip.
"În numele Comisiei, nu vedem niciun progres; dimpotrivă, au existat chiar noi deteriorări", a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, care a participat la discuţie.
El a citat legea ungară ce interzice discuţiile cu minorii despre "schimbarea de sex şi homosexualitate", denunţând caracterul ei discriminatoriu faţă de comunitatea LGBT.
agerpres.ro