O studentă în vârstă de 22 de ani, prinsă în busculada mortală care s-a produs în timpul unui concert rap la festivalul de muzică Astroworld din Houston, a murit din cauza rănilor, au anunţat joi rudele ei, tânăra devenind cea de-a noua victimă a tragediei, relatează AFP.
Bharti Shahani era internată de aproape o săptămână într-un spital din Huston şi fusese conectată la aparate de menţinere a funcţiilor vitale.
Tânăra a participat vinerea trecută la concertul rapperului american Travis Scott, în timpul căruia s-a produs o busculadă în care alte opt persoane au murit şi sute au fost rănite.
"O persoană a căzut, iar ceilalţi s-au prăbuşit ca piesele de domino" unii peste alţii, a declarat pentru televiziunea locală ABC13 Mohit Bellani, vărul tinerei care a însoţit-o la concert.
"Erau trupuri unele peste altele, ne luptam să ieşim la suprafaţă şi să respirăm pentru a rămâne în viaţă", a povestit el.
Un băieţel de 9 ani, Ezra Blount, se află între viaţă şi moarte.
Zeci de plângeri au fost deja depuse împotriva organizatorilor acestui concert mortal, fiind vizat în principal rapperul Travis Scott, principal organizator al festivalului şi prezent pe scenă în momentul tragediei.
Sursa: Agerpres