Avion deturnat: 'Aveţi o bombă la bord', au transmis autorităţile de la Minsk echipajului zborului Ryanair

Avion deturnat: 'Aveţi o bombă la bord', au transmis autorităţile de la Minsk echipajului zborului Ryanair

Autorităţile belaruse au transmis echipajului zborului Ryanair că avionul lor avea la bord un dispozitiv explozibil şi i-au "recomandat" să aterizeze la Minsk, potrivit transcrierii discuţiei între pilot şi turnul de control publicate marţi, relatează AFP.

"Avem informaţii de la serviciile speciale care afirmă că o bombă se află la bord şi că ea poate fi activată deasupra Vilniusului", indică această transcriere în engleză, difuzată de departamentul de transport aerian al Ministerului Transporturilor din Belarus.

"Puteţi repeta acest mesaj?", răspunde pilotul, căruia apoi i se confirmă informaţia.

În timpul discuţiei, controlorul de zbor precizează că informaţia privind prezenţa unei bombe a fost transmisă "prin e-mail" şi că acest mesaj a fost împărtăşit cu "mai multe aeroporturi".

Într-un comunicat, Ministerul belarus al Transporturilor a repetat marţi că este vorba despre un e-mail semnat de organizaţia palestiniană Hamas, în care se afirmă că bomba va exploda deasupra Vilniusului dacă Uniunea Europeană va continua să susţină Israelul.

Transcrierea acestei discuţii cu turnul de control atestă că acesta a recomandat cu insistenţă o aterizare la Minsk. Atunci când pilotul a întrebat de la cine vine "recomandarea", controlorul de zbor a răspuns: "Sunt recomandările noastre".

Şeful forţelor aeriene belaruse, care au interceptat acest zbor cu un avion de vânătoare Mig-29, a afirmat luni că echipajul a luat decizia "fără ingerinţă externă" şi că zborul Ryanair ar fi putut să aterizeze în Ucraina sau Polonia.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt