Amazon Studios a anunţat luni că au început filmările la "Being The Ricardos", noul lungmetraj al regizorului şi scenaristului Aaron Sorkin ("The West Wing"), care îi va avea ca protagonişti pe Javier Bardem şi Nicole Kidman, relatează EFE.
Bardem şi Kidman vor interpreta în acest film un cuplu format din americanul de origine cubaneză Desi Arnaz şi actriţa americană Lucille Ball, care au avut un extraordinar succes în sitcomul "I Love Lucy"(1951-1957).
"Being The Ricardos" se va axa asupra unei săptămâni de producţie a serialului "I Love Lucy" marcată de o criză personală şi profesională a cuplului.
Noul film cu Nicole Kidman şi Javier Bardem va surprinde nu doar întâmplările de pe platou, ci şi numeroasele provocări apărute în timpul filmărilor la serialul "I Love Lucy", care au pus nu o dată în pericol căsnicia de 21 de ani a cuplului Lucille Ball - Desi Arnaz.
agerpres.ro