Actorul american de origine austriacă Arnold Schwarzenegger a explicat, într-un lung mesaj pe X, de ce el, fost guvernator republican, va vota pentru Kamala Harris şi nu pentru Donald Trump.
"Un candidat care nu vă va respecta votul decât dacă este pentru el, un candidat care îşi va trimite susţinătorii să ia cu asalt Capitoliul în timp ce el priveşte bând o diet coke, un candidat care nu a demonstrat nicio capacitate de a lucra pentru a trece o politică, în afară de o reducere de taxe care i-a ajutat pe donatorii săi şi pe alţi oameni bogaţi ca mine, dar nu a ajutat pe nimeni altcineva, un candidat care crede că americanii care nu sunt de acord cu el sunt duşmani mai mari decât China, Rusia sau Coreea de Nord - acela nu ne va rezolva problemele", a scris el în diatriba sa.