Apelul preşedintelui Ucrainei către Regatul Unit: Faceţi mai mult ca să ne ajutaţi!

Apelul preşedintelui Ucrainei către Regatul Unit: Faceţi mai mult ca să ne ajutaţi!

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut marţi un apel la Regatul Unit să facă mai mult pentru a-i ajuta ţara să lupte împotriva Rusiei şi să pedepsească acest "stat terorist", anunţând pe un ton sfidător - potrivit Reuters - că Ucraina va lupta pentru supravieţuirea sa, indiferent de costuri.

Adresându-se parlamentului britanic, în aplauzele în picioare ale parlamentarilor, într-o sală plină ochi, Zelenski a trecut în revistă metodic, zi cu zi, invazia rusă asupra ţării sale, a descris armele folosite, civilii ucişi şi cei care au rămas fără apă şi mâncare. I-a mulţumit premierului britanic Boris Johnson, care a încercat să joace un rol conducător în sprijinul acordat Ucrainei în faţa Rusiei, a mulţumit pentru ajutorul pe care i l-a oferit deja, dar a insistat că Regatul Unit şi ţările occidentale trebuie să facă şi mai mult, să preseze Rusia cu şi mai multe sancţiuni. Le-a cerut să declare Rusia "stat terorist".

"A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea pentru noi acum", s-a adresat Zelenski parlamentului britanic printr-un legătură video. "Nu vom renunţa şi nu vom pierde. Vom lupta până la sfârşit pe mare, în aer, vom continua să luptăm pentru pământul nostru, indiferent de preţul plătit. Vom lupta în codrii, pe câmpii, pe ţărmuri şi pe străzi", a spus Zelenski, parafrazând unul dintre cele mai faimoase discursuri ale nu mai puţin celebrului şef al guvernului britanic Winston Churchill din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

"Vă rog, sporiţi presiunea sancţiunilor împotriva acestei ţări (Rusia) şi vă rog recunoaşteţi această ţară drept un stat terorist şi vă rog asiguraţi-vă că cerul ucrainean este sigur... Vă rog asiguraţi-vă că faceţi tot ceea ce trebuie făcut", a insistat preşedintele ucrainean.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt