După ce a urcat pe tronul Marii Britanii în urmă cu 70 de ani, regina Elisabeta a II-a a devenit una dintre cele mai faimoase personalităţi ale lumii. Întrucât cea mai mare parte a vieţii sale a fost deja documentată, jurnaliştii de la agenţia de presă Reuters au stat de vorbă cu mai mulţi experţi în istoria casei regale pentru a-i ruga să dezvăluie anecdote şi lucruri mai puţin cunoscute despre suverana de 96 de ani.
Prezentăm mai jos declaraţiile făcute de aceşti experţi în istoria casei regale şi a monarhiei britanice.
Regina are un "simţ al umorului adorabil"
"Cu toţii am văzut o latură diferită a reginei... atunci când a filmat acea parodie cu James Bond... pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra", a declarat specialista în biografii regale Penny Junor.
Într-un scurtmetraj amuzant, ce a fost difuzat pe un ecran uriaş al Stadionului Olimpic din Londra, care era arhiplin, precum şi în faţa unui impresionant public de televiziune din lumea întreagă, regina Elisabeta a II-a era prezentată timp ce se întâlnea cu agentul secret 007, interpretat de Daniel Craig, şi urca alături de el la bordul unui elicopter. Apoi, doi cascadori profesionişti - dublurile celor doi - au sărit cu paraşuta şi au aterizat în interiorul stadionului, chiar înainte ca luminile reflectoarelor să se îndrepte spre adevărata regină a Marii Britanii, care a salutat spectatorii înainte de a se aşeza pe scaunul ei de la tribuna oficială.
agerpres.ro