Românii au o frică şi o fobie tradiţională de ruşi, indusă de generaţii, a declarat la Prima News Hari Bucur Marcu, expert în strategie militară. El spune că, în acest moment, acesta ar putea fi un lucru bun, care să ferească populaţia de războiul hibrid dus de Rusia în Europa.
„De când a început ofensiva rusească asupra Europei s-a încercat atragerea României de către Rusia în scenariul recuperării teritoriilor. Cel mai bun lucru pe care-l poate face ţara noastră este să nu facă nimic, adică să nu profite de asemenea situaţii”, a precizat analistul.
Marian Gherman, jurnalist român la Chişinău, spune că Republica Moldova trebuia să fie invadată de ruşi încă de anul trecut.
„Se încearcă tot felul de scenarii pentru a fi adus la putere un guvern pro-rus - fraudarea alegerilor, organizarea de proteste. Dacă nu este posibil ca trupele ruseşti să ajungă în Moldova, atunci Moscova trebuie să aplice un alt scenariu de destabilizare. Totul depinde de societatea moldovenească, dacă va fi captivată de aceste naraţiuni ale autorităţilor ruseşti sau nu, pentru că sunt bătrâni rusofili supăraţi că nu mai pot vedea posturile ruseşti, interzise în Moldova. Ruşii le spun românilor altceva prin telegram decât ucrainenilor pentru a-i manipula şi e e nevoie de o deschidere mai mare a autorităţilor pentru a combate dezinformarea”, a subliniat Gherman.
Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la NATO consideră că eventuala lovitură de stat de la Chişinău n-are legătură cu ce se întâmplă pe linia frontului, unde ofensiva ucraineană continuă, deşi este dependentă de cantităţile de armament, care nu sunt de ordinul zecilor, ci de ordinul sutelor.