Amazon se lansează în Polonia, pe fondul creşterii concurenţei online

Amazon se lansează în Polonia, pe fondul creşterii concurenţei online

Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a lansat marţi un site destinat clienţilor din Polonia, care până acum erau deviaţi către un site din Germania, transmite Reuters.

Piaţa poloneză de comerţ online în creştere a fost stimulată de cumpărăturile online din timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar Allegro, cea mai mare platformă locală de comerţ online, s-a bucurat de un debut fulminant la Bursa de la Varşovia. După anunţul Amazon, acţiunile Allegro au urcat cu 2,4%.

Îndelung aşteptata intrare a Amazon va schimba probabil şi va stimula creşterea pieţei poloneze de comerţ online, a cărei valoare ar urma să ajungă la 25,25 miliarde de dolari în 2024, apreciază analiştii.

"Suntem încântaţi de lansarea Amazon.pl şi vom putea oferi clienţilor polonezi o selecţie de peste 100 de milioane de produse, inclusiv zeci de mii de produse de la afacerile din Polonia", a declarat Alex Ootes, vicepreşedintele pentru extindere al Amazon în Europa.

La rândul său, directorul general al Allegro, Francois Nuyts, a afirmat: "La Allegro, ne concentrăm în primul rând pe clienţi", dar fără a se referi direct la Amazon.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt