Aliaţii din cadrul NATO au acceptat să înceapă finalizarea misiunii lor în Afganistan ca urmare a deciziei SUA de a se retrage, au declarat miercuri pentru DPA surse diplomatice.
Alianţa care grupează 30 de state a fost de acord cu această decizie în cadrul unei reuniuni miercuri seara a miniştrilor apărării şi de externe.
Această decizie intervine la o zi după ce oficiali americani au declarat presei că preşedintele Joe Biden intenţionează să retragă trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie, când se vor împlini 20 de ani de la atacurile de la 11 septembrie 2001, care au provocat intervenţia militară americană în această ţară.
Biden ar urma să-şi facă publicul planul miercuri, într-un discurs privind Afganistanul,.
În prezent, aproximativ 10.000 de soldaţi ai NATO şi ţărilor partenere se află în Afganistan, oferind sprijin guvernul ales democratic, prin instruirea şi consilierea forţelor de securitate în lupta lor împotriva extremiştilor islamişti, precum talibanii.
În acelaşi timp, preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a declarat că a vorbit miercuri cu omologul său american Joe Biden despre retragerea totala a soldaţilor americani din Afganistan până la începutul lunii septembrie, asigurând că va "respecta" această decizie, potrivit AFP.
Forţele de securitate afgane "sunt pe deplin capabile să-şi apere poporul şi ţara, ceea ce au făcut de la început", a declarat el într-un tweet după convorbirea telefonică. "Vom lucra cu partenerii noştri americani pentru a asigura o tranziţie lină", a adăugat Ashraf Ghani.
Sursa: Agerpres