Alegeri istorice în Turcia. Era Erdogan, aproape de final

Alegeri istorice în Turcia. Era Erdogan, aproape de final

Zi istorică în Turcia. S-au închis urnele de vot iar în câteva ore apar primele rezultate. Preşedintele Erdogan ar putea pierde alegerile petru prima dată în 20 de ani, contracanditatul său, Kemal Kilicdaroglu conduce în sondaje. Alegerile au loc în mijlocul unei crize economice fără precedent şi cu un cost al vieţii ridicat. Rezultatul votului va decide nu numai cine conduce Turcia, ci şi cum este guvernată.

Peste 60 de milioane de oameni au votat astăzi viitorul ţării, într-unul dintre cele mai importante scrutine din istoria de 100 de ani a Turciei moderne. Cursa, una strânsă şi cu miză mară, i-a scos pe turci la vot şi s-au format cozi încă de dimineaţă! Şi în Hatay, regiunea devastată de cutremur, oamenii au votat… în containere. Mulţi dintre ei îşi părăsiseră oraşele natale însă s-au întors în provinciile din sudul ţării doar pentru a vota.

Turcii vor alege, de asemenea, un nou parlament, o cursă strânsă între Alianţa Populară a lui Erdogan şi Alianţa Naţiunii a lui Kilicdaroglu.

După 20 de ani la putere, întâi premier, apoi preşedinte, Recep Tayyip Erdogan este cel mai longeviv şi puternic lider al Turciei. În campania electorală a insistat că el este cel care a ţinut Turcia în picioare, în ciuda numeroaselor provocări, de la inflaţia record şi până la cutremurele catastrofale, din februarie. El a votat în Instanbul alături de soţie.

Principalul contracandidat al lui Erdogan este Kemal Kilicdaroglu, preşedintele Partidului Republican. Acesta a votat în Ankara şi a fost întâmpinat cu urale de susţinători.

Mizele mari şi scorul stâns în sondajele de opinie între cei doi candidaţi principali la prezidenţialele din Turcia au dus la speculaţii că Erdogan ar putea interveni în procesul de votare şi, dacă va pierde, va contesta rezultatele.

foto: twitter.com/WalidPhares

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt