Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping au început luni un summit virtual mult aşteptat, liderul de la Casa Albă subliniind necesitatea unor garanţii pentru a se evita conflictul dintre cele două ţări, în timp ce liderul chinez a pledat pentru o comunicare mai bună, transmite AFP.
"Concurenţa dintre cele două ţări nu trebuie să se transforme într-un conflict, intenţionat sau nu", a asigurat reşedintele Joe Biden, aceste discuţii la nivel înalt având loc pe măsură ce se acumulează litigiile între Washington şi Beijing în legătură cu Taiwanul, dar şi cu alte subiecte, precum chestiunile comerciale şi drepturile omului.
"China şi Statele Unite trebuie să îşi îmbunătăţească comunicarea şi cooperarea", a afirmat preşedintele Xi Jinping, care s-a declarat bucuros să îl vadă pe "vechiul său prieten" pentru prima dată prin videoconferinţă, cele două conversaţii anterioare desfăşurându-se telefonic.
"Sunt gata să lucrez cu dumneavoastră", a continuat preşedintele chinez.
Conversaţia dintre cei doi lideri, care a început la 19:45, ora Washingtonului (00:45 GMT marţi) ar putea dura "câteva ore", precizase anterior purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
Însă atât la Washington, cât şi la Beijing, aşteptările privind rezultatul acestor discuţii sunt temperate, neaşteptându-se rezultate concrete, a avertizat Casa Albă.
Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Zhao Lijian, a declarat luni că cei doi lideri "vor avea un schimb de opinii sincer, profund şi cuprinzător" cu privire la legăturile lor bilaterale, care se află la "o răscruce critică".
Joe Biden, care şi-ar fi dorit să se întâlnească faţă în faţă cu omologul chinez, trebuie să se mulţumească cu o întâlnire virtuală deoarece Xi Jinping nu a părăsit China de aproape doi ani, invocând motive sanitare.
Cotidianul de stat în limba engleză a notat luni într-un editorial:"Pentru a reduce riscul unei coliziuni strategice între China şi Statele Unite ale Americii, acestea din urmă trebuie să facă un pas înapoi în problema Taiwanului şi să dea dovadă de reţinere".
Un înalt oficial de la Casa Albă a denunţat "comportamentul coercitiv şi provocator" al Chinei faţă de Taiwan ca fiind unul din subiectele controversate şi a subliniat că preşedintele Biden nu va omite să îl abordeze într-o manieră "directă şi sinceră". Pe agenda liderului de la Casa Albă se vor mai afla, potrivit acestei surse, practici economice ale Chinei considerate abuzive şi încălcări ale drepturilor omului de către regimul de la Beijing.
Washingtonul subliniază, însă, că cele două mari puteri ar putea coopera în anumite domenii, precum combaterea schimbărilor climatice.
Sursa: Agerpres