Numarul romanilor din strainatate infectati cu noul coronavirus, ramane neschimbat.
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus rămâne la 6
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus rămâne la 6
Emiratele Arabe Unite au aprobat miercuri vaccinul împotriva noului coronavirus produs de gigantul farmaceutic chinez Sinopharm, precizând că este eficace în proporţie de 86%, pe baza rezultatelor din faza a treia a testării, informează AFP
Cât priveşte topul Rolling Stone, lansat în 2019, single-ul care a debutat în urmă cu 26 de ani a ocupat prima poziţie în săptămâna încheiată pe 3 decembrie şi este aşteptat ca el să se menţină în următoarea perioadă
Vladimir Jirinovski, deputat în Duma de Stat şi lider al Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR, ultranaţionalist), a declarat recent la televiziunea publică rusă Rossia-1 că, dacă autorităţile Republicii Moldova vor încerca să pună în aplicare retragerea trupelor ruse din Transni
Persoanele imunizate cu vaccinul rusesc Sputnik V nu au voie să consume alcool timp de două luni înainte şi după ce le este injectat serul, a anunţat şeful agenţiei pentru protecţia consumatorilor din Rusia, marţi, conform The Moscow Times
Parchetul naţional financiar a cerut marţi patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, împotriva fostului preşedinte al Republicii Nicolas Sarkozy, judecat pentru corupţie şi trafic de influenţă, un proces fără precedent în Franţa, relatează AFP
Numărul copiilor care nu mai acces la şcoală înregistrează o nouă creştere la nivel mondial, a informat marţi UNICEF, avertizând că închiderea şcolilor este răspunsul greşit la pandemia de coronavirus, transmite dpa
Compania farmaceutică indoneziană Bio Farma a anunţat marţi că datele preliminare rezultate din studiul clinic pe care îl desfăşoară asupra vaccinului produs de compania chineză Sinovac relevă o eficacitate de până la 97%, informează Reuters
Turism, călătorii de afaceri, studii superioare - cetăţenii obişnuiţi să circule fără obstacole de peste 45 de ani între Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor trebui să se adapteze de la 1 ianuarie 2021 la realitatea Brexitului, notează marţi AFP
O bunică în vârstă de 90 de ani din Irlanda de Nord a devenit marţi prima persoană din lume căreia i-a fost administrat vaccinul Pfizer/BioNTech anti-Covid în afara testelor, fiind marcat astfel începutul programului britanic de vaccinare în masă, relatează BBC
În mai puţin de 24 de ore începe campania de vaccinare anti-Covid în Regatul Unit
Guvernul spaniol ia în considerare scurtarea programului de muncă, precum şi reducerea săptămânii de lucru la patru zile, informează Bloomberg
Acţiunile europene au întrerup luni raliul recent, din cauza reaprinderii tensiunilor dintre SUA şi China şi a temerilor legate de un Brexit fără acord
Guvernul Spaniei analizează o posibilă scurtare a programului de lucru, cât şi o reducere a săptămânii de lucru la patru zile, a anunţat vicepremierul Pablo Iglesias, potrivit Bloomberg
Un italian a plecat într-o plimbare pentru a se calma, după o ceartă cu soţia, şi a parcurs peste 450 de kilometri înainte să fie oprit de poliţiştii care supravegheau aplicarea măsurilor de carantină în oraşul Fano, scrie The Independent
Partidul Naţional Liberal (PNL) şi cel de stânga Social Democrat (PSD) apar pe primul loc în alegerile parlamentare din România ,cu 29,0%, respectiv 30,5%, potrivit exit-poll-ului, într-un vot esenţial pentru viitorul ţării în mainstreamul european, scrie Reuters despre scrutinul de dumin
Românii din diaspora îi vor alege pe cei patru deputaţi şi doi senatori care îi vor reprezenta în noul parlament, un număr considerat de mulţi ca insuficient raportat la amploarea comunităţilor de români aflate în străinătate
Presa argentiniana a scos la lumina inventarul lucrurilor la care Diego Maradona tinea cel mai mult, pastrate intr-un loc special
Compania spaţială deţinută de Jeff Bezos, Blue Origin, va transporta prima femeie pe suprafaţa Lunii, a declarat miliardarul, în timp ce NASA se apropie de o decizie referitoare la selectarea primei nave private capabilă să trimită astronauţi pe Lună până în 2024
China îşi extinde semnificativ proiectul de control al vremii şi îşi propune să acopere jumătate din ţară cu ploi artificiale şi zăpadă până în 2025, a anunţat guvernul de la Beijing în această săptămână, transmite Business Insider
Donald Trump refuză în continuare să recunoască înfrângerea în alegeri în faţa lui Joe Biden şi ar intenţiona să organizeze un eveniment electoral pentru cursa prezidenţială din 2024 în ziua inaugurării noului preşedinte al SUA, informează Business Insider, într-un material amplu
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 a fost înregistrat sâmbătă în largul coastei provinciei turce Antalya, a informat Observatorul Kandilli, potrivit Reuters
Autorităţile de la Moscova au început, sâmbătă, să vaccineze angajaţii din principalele grupe de risc în noile centre de vaccinare deschise în oraş, scrie AFP