Tractorist cu sânge albastru
Prinţul William şi soţia sa, Kate, au experimentat viaţa la ţară şi s-au plimbat cu tractorul.
Prinţul William şi soţia sa, Kate, au experimentat viaţa la ţară şi s-au plimbat cu tractorul.
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a afirmat că nu va pune capăt patrulelor din Marea Chinei de Sud, argumentând că suveranitatea ţării sale în zonă nu se negociază, informează joi AFP.
China a lansat joi primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, un proiect ambiţios care, pe termen lung, i-ar permite să aibă în permanenţă astronauţi în spaţiu, informează AFP.
NBA i-a aplicat o amendă de 50.
Patru persoane au fost ucise şi o a cincea a fost grav rănită într-o clinică pentru persoane cu handicap lângă Berlin, în timp ce o angajată a instituţiei a fost arestată, a anunţat poliţia locală în noaptea de miercuri spre joi, informează AFP.
Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, a dizolvat miercuri Parlamentul de la Chişinău, prin decret prezidenţial.
Peste nici o săptămână, restricţiile din Grecia încep sa fie ridicate.
Dorinţa spaniolilor de a se vaccina este uriaşă.
Pandemia de coronavirus atinge cote alarmante în India.
Veşti bune pentru americani: persoanele vaccinate pot renunţa la purtarea măştilor de protecţie.
Superluna roz, fenomenul astronomic care se petrece anul acesta de două ori, a putut fi admirată azi-noapte.
Situaţia sanitară din India este în continuare una devastatoare, ţara luptându-se cu un al doilea val de infectări cu coronavirus care a dus la niveluri record ale numărului de decese şi cazuri noi.
Un cutremur cu magnitudinea 6 a lovit nord-estul Indiei miercuri dimineaţă, a informat Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS), potrivit DPA.
Starea de urgenţă impusă în noiembrie 2020 în Portugalia se va încheia vineri.
Un model rus s-a înscris la un reality show pentru trupe de băieţi din China şi a fost „prizonier” al emisiunii până în finală, pentru că publicul a continuat să-l voteze.
Guvernul francez a condamnat o scrisoare publică semnată de cadre militare, unele în serviciu activ, care susţine că Franţa se îndreaptă către „un război civil” din cauza extremismului religios.
Variantă indiană a coronavirusului, suspectată că ar fi scufundat India într-o criză sanitară majoră, a fost detectată în "cel puţin 17 ţări", a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), notează AFP.
Olanda face miercuri un pas mare către revenire la normalitatea dinaintea pandemiei de COVID-19, după patru luni de lockdown strict, restricţiile urmând să fie ridicate în mai multe districte din ţară, transmite dpa.
Australia va cheltui 747 milioane de dolari australieni (580 milioane dolari SUA) pentru modernizarea a patru baze militare din nordul ţării şi extinderea exerciţiilor militare cu SUA, transmite miercuri Reuters, citând un document guvernamental.
Turcia intră în lockdown începând de joi! Este anunţul făcut de preşedintele Recep Erdogan, după ce ieri Turcia aînregistrat peste 37 de mii de cazuri noi de infectare cu SARS COV 2.
Thasos, una dintre destinaţiile estivale preferate de români, se pregăteşte pentru primirea oaspeţilor.
Mutaţia indiană a virusului SARS COV 2 care a fost depistată deja în Europa stârneşte îngrijorare în lumea medicală.
Un bar din capitala daneză Copenhaga a găsit o modalitate inedită de a atrage clienţi.