Exodul ucrainenilor trece prin România

Exodul ucrainenilor trece prin România

Au pus în bagaje ce au apucat, şi-au luat copiii în braţe şi au încercat să se salveze. Fugiţi din propria ţară de teama
războiului, ucrainenii caută acum un drum sigur spre ţările din Uniunea Europeană. Teama de moarte şi gândul că nu îşi
vor mai revedea ţara este mare, dar şi mai mare este dorinţa ca cei mici să fie în siguranţă.

În ultimele 48 de ore, la Oradea au ajuns zeci de refugiaţi ucraineni. Femeile şi-au luat copiii şi câteva haine şi au luat
drumul vămilor. De acolo au fost preluate de voluntari care le-au adus până în Bihor. De aici, s-au urcat în trenul care
duce la Viena, iar de acolo vor merge mai departe spre Olanda, Germania sau Polonia. Printre ei este şi Katherine.
În vârstă de 19 ani, tânăra a decis să plece sâmbătă din capitala Ucrainei iar luni a ajuns în gara din Oradea.

Şi Marina care vrea să ajungă în Polonia la soţul său. A călătorit mai bine de 48 de ore împreună cu fiul ei de numai 4
ani.

Exodul este un adevărat calvar. Deja în vămile ucrainene au apărut indivizi care vor să facă profit din tragedia acestor
oameni.

Sute de ucraineni au umplut şi aeroportul din Iaşi. Cei care au reuşit să fugă din faţa războiului vor acum să ajungă la
rude sau la prieteni.

Pretudindeni în ţară există oameni care sar în ajutorul semenilor. Patronul unui restaurant din Suceava a transformat localul în adăpost. Sunt saltele peste tot în imobil astfel încât refugiaţii să se poată odihni înainte de a pleca mai departe în lungul lor drum către vestul Europei.

În Galaţi, refugiaţii găsesc adăpost în blocurile sociale ale primăriei, dar şi în casele oamenilor. În căminele studenţeşti
di oraş sunt cazaţi peste 600 de ucraineni. Aici au parte inclusiv de îngrijire medicală.

Inima bolnavă a unei ucrainence de 84 de ani a rezistat eroic drumului de la Odesa până la intrarea în România. La Galaţi,
însă un infarct i-a fost fatal.

De la izbucnirea războiului, aproape 70 de mii de cetăţeni ucraineni au intrat la noi în ţară. Deja peste 22 de mii au
plecat mai departe către alte ţări din Europa.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: