Submarinul Titan, dispărut în apele din apropierea coastelor canadiene ale Atlanticului de Nord începând de duminică, a rămas aproape fără aer şi nu se mai ştie nimic de cinci zile despre cei oameni aflaţi la bord, în ciuda eforturilor uriaşe făcute pentru recuperarea lor şi a zgomotelor care s-ar fi auzit la suprafaţă.
„Nu se ştie exact dacă submarinul este pe fundul mării sau dacă a fost luat de curenţi. Şansele de a-i recupera sunt minimale, dar speranţa moare ultima. Fundul oceanului este mâlos şi dacă s-a scufundat, sistemele de propulsie nu funcţionează şi submarinul nu are cum să se ridice la suprafaţă. Submarinul e făcut de om şi se poate întâmpla oricând să se defecteze ceva. Cei de la bord au semnat documente în care şi-au asumat riscul pe propria răspundere, dar interesul de a explora i-a făcut să-i rişte viaţa, ei erau conştienţi că există riscul să nu mai ajungă la suprafaţă”, a declarat la Prima News Ramiro Angelescu, instructor de scufundări.
Este a cincea zi de când cinci oameni, prinşi în ocean, într-un submarin care explora celebra epavă a Titanicului, sunt căutaţi cu disperare în Atlanticul de Nord.
Cercetătorii de pe nava-mamă, Prinţul Polar, a pierdut contactul cu echipajul submarinului denumit Titan la puţin timp după ce acesta şi-a început imersiunea, duminica trecută, în zona de coastă a provinciei canadiene Newfoundland. Oxigenul de la bord mai ajunge doar până joi, la prânz.
La bordul submarinului se află un om de afaceri britanic şi fiul lui de 19 ani, exploratorul francez Paul-Henry Nargeolet, în vârstă de 77 de ani, denumit şi Domnul Titanic, şi directorul OceanGate, firma care a organizat scufundarea.
Preţul plătit de fiecare pasager în parte a fost de 195.270 de lire sterline (aproximativ 227.000 de euro). Prima scufundare a avut loc în 2021.