Poliţiştii şi procurorii din Mureş anunţă, marţi, arestarea preventivă a unui bărbat de 46 de ani din judeţul Cluj-Napoca, suspectat de omor calificat, tâlhărie şi distrugere. Ar fi intrat în casa unei femei şi, pentru că aceasta l-a surprins, a sufocat-o. Ulterior, i-a incendiat locuinţa, cadavrul fiind găsit de pompierii chemaţi să stingă focul.
Poliţiştii şi procurorii din Mureş au făcut cercetări, după ce, în urma unui incendiu produs în 6 noiembrie, a fost descoperit cadavrul unei femei de 58 de ani, existând suspiciuni că a fost victima unui omor.
”Pentru administrarea probatoriului, prin delegarea de către procurorul de caz a organelor de urmărire penală din cadrul IPJ Mureş, la data de 11 noiembrie 2023 au fost efectuate, în judeţele Suceava şi Bacău, trei percheziţii domiciliare. Au fost identificate bijuterii şi un telefon mobil, posibil să fi fost sustrase din locuinţa persoanei vătămate, dar şi alte mijloace de probă”, a transmis IPJ Mureş.
Sursa citată a precizat că, pe raza judeţului Suceava, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba de un bărbat, de 46 de ani, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca.
Iniţial bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a precizat că bărbatul este cercetat pentru omor calificat, distrugere prin incendiere şi tâlhărie calificată.
Procurorii au stabilit că, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, suspectul a pătrus în locuinţa femeii din Gorneşti, cu intenţia de a sustrage bunuri.
Bărbatul a fost surprins de proprietara locuinţei şi, pentru a scăpa, acesta a sufocat-o.
Ulterior, bărbatul a sustras bani şi bunuri şi a răcăşit locuinţa victimei.
”Apoi, cu scopul de a şterge urmele infracţiunilor comise şi probabil cu intenţia de a simula un incendiu accidental, autorul a incendiat diferite obiecte de îmbrăcăminte şi mobilieraflate în camera din mijloc a locuinţei, distrugând, degradând şi aducânt în stare de neîntrebuinţare locuinţa victimei şi a obiectelor din interiorul acesteia”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.