O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM - Automatul Kalaşnikov, a fost dezvoltată încă din anul 2021 la Fabrica de Arme de la Cugir, în prezent aflându-se în stadiul de prototip industrial.
Conducerea fabricii afirmă că urmează o testare finală, după care, în funcţie de rezultatele obţinute, fabrica de la Cugir este pregătită să înceapă producţia de serie mică, aceasta fiind prima fază către testare şi omologare.
”Pentru modelul din 2021, s-a încercat reproiectarea pe acelaşi principiu de funcţionare ca şi AKM-ul cu cumul de gaze. În urma testelor, se fac modificări constrictive pentru ca arma să îndeplinească criteriile NATO şi pentru a putea fi omologată. Sunt şanse foarte mari ca arma să treacă testările. Am văzut unde s-a greşit şi am reparat”, a declarat Ionela Bumb, din cadrul Inspecţiei Speciale pentru Cercetare în cadrul Fabricii de Arme Cugir, pentru ziarulunirea.ro, citat de news.ro.