Au loc negocieri şi la această oră la Tarom, între sindicat şi conducere, pe tema semnării noului contract colectiv de
muncă. Cele două părţi încearcă să găsească o rezolvare astfel încat zborurile să nu fie anulate, în contextul în care
sindicaliştii ameninţă cu protestul. Angajaţii cer salarii mai mari, în timp ce conducerea TAROM a transmis că acest
lucru este imposibil- orice cheltuială suplimentară ar băga compania în colaps financiar. Dacă negocierile nu se
concretizează, nicio aeronavă TAROM nu ar mai decola, mâine între orele 4 si 7.
Conducerea Tarom afirmă într-un comunicat că în urma calculelor, situaţia economică a TAROM nu permite creşterile
cheltuielilor salariale cerute de sindicat. Compania ar trebui să plătească în plus 180 milioane de lei, lucru care ar pune în pericol supravieţuirea Tarom şi menţinerea locurilor de muncă. Mai mult, acceptarea revendicărilor sindicatului ar pune compania în situaţia să încalce legea. Adică ar periclita programul de restructurare derulat în prezent.
Sindicalistii spun că angajatilor TAROM nu le-au mai fost majorate salariile din anul 2008.
Negocierile dintre sindicat si conducerae TAROM au inceput în luna februarie. Pana acum, angajatii companiei au primit o
crestere a valorii bonurilor de masă de la 10, la 30 de lei