Vila regală din Mamaia revine statului

Vila regală din Mamaia revine statului

Decizie fără precedent pentru un monument istoric: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat contractul de vânzare a
Castelului Reginei Maria din Mamaia, iar monumentul revine patrimoniului naţional. Procesul a fost deschis în instanţă de
Ministerul Culturii după ce presa locală a scris că Palatul fusese vândut fără acordul statului.

Acestea sunt imaginile nepăsării de care au dat dovadă ani la rând autorităţile de la Constanţa. De aproape un secol, în
centrul staţiunii Mamaia tronează fosta reşedinţă de vară a Reginei Maria, locul pe care Regina l-a adorat. Lucrările
măreţei reşedinţe de vară au început în 1923 şi s-au finalizat trei ani mai târziu.

Palatul cu mansardă avea centrală termică, bucătărie modernă, garderobă, spălătorie, bufet, iar în curte a fost
amenajat un părculeţ în mijlocul căruia a fost ridicată o fântână. Mai tarziu, comuniştii au construit o piscină în locul
parcului botanic.

Din 2oo3 până în 2o14, timp de 11 ani, Palatul Regal din Mamaia a fost exploatat la sânge. Castelul Reginei a fost dea
lungul anilor discotecă, iar apoi club de noapte. Ziua, piscina din incintă era şi ea deschisă pentru cei care voiau să se relaxeze în staţiunea bogaţilor. Ulterior însă, locul a fost lăsat de izbelişte, vandalizat şi chiar incendiat. Acum întregul
edificiu a revenit în proprietate publica.

Acum există speranţă pentru Castelul reginei din Mamaia. Clădirea ar putea fi inclusă în tururi ghidate , pentru vizitatori.

După ce a descoperit Balcicul, Regina Maria a cerut ca şi acolo să fie construit un castel identic cu cel de la Mamaia Clădirea monument de la Balcic este bine conservată şi e vizitată de mii de turişti. Numai din vânzarea de bilete şi
suveniruri la castel, bulgarii încasează anual aproximativ 1,5 milioane de euro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt