În timp ce unii sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Revelion, alţii…se gândesc deja la vacanţele de anul viitor. Pentru că o vacanţă rezervată din timp înseamnă mai multe avantaje, românii au început deja să vâneze ofertele early booking. Şi pentru sezonul următor, concediile petrecute în Grecia sau în Turcia, sunt printre cele mai căutate.
Timpul zboară, iar vacanţa de iarnă este un bun prijel pentru români să vâneze oferte de vacanţe pentru 2022. Cu toate că pandemia nu s-a terminat, mulţi abia aşteaptă să plece în concediul mult visat şi….aşteptat un an întreg. Iar pachetele de vacanţă, luate din timp, pot fi mult mai ieftine.
O astfel de destinaţie cu oferte avantajoaste este Antalya. Riviera turcească rămâne şi pentru anul viitor în topul
preferinţelor pentru români, alături de litoralul bulgăresc şi cel grecesc. Rezervată din timp, o vacanţă în Antalya costă puţin peste 500 de euro de persoană - cu totul inclus.
Hotelierii din Antalya se pregătesc deja pentru următorul sezon şi aşteaptă cu nerăbdare turiştii din România.
Iar odată ajunşi în Antalya, distracţia este garantată pentru români. Şi pot avea parte şi de surprize.
Hotelurile de 4 şi de 5 stele sunt cele mai căutate de români.