Următoarea creştere a alocaţiilor pentru copii va fi de la 1 ianuarie 2022, cu 20%, aşa cum prevede amendamentul depus la legea de adoptare a ordonanţei, adoptată de Senat şi aflată în dezbatere la Camera Deputaţilor, susţine preşedintele Camerei, Ludovic Orban, lider al PNL.
"Coaliţia îşi menţine angajamentul de a realiza dublarea alocaţiilor conform legii. Am stabilit să crească alocaţiile. Următoarea creştere va fi de la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei care a trecut de Senat şi e în dezbatere la Camera Deputaţilor. (...) În cazul în care va fi atacată la Curte (legea - n.r), Guvernul trebuie să fie pregătit să emită ordonanţă de urgenţă", a declarat, luni seara, Orban, la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare.
Întrebat despre majorarea din iulie, Orban a amintit că bugetul de stat se alcătuieşte pe baza legislaţiei aflate în vigoare.