Un pictor a majorat din pix pensiile a 72 de oameni. Printre beneficiari, pensionari din SRI, MAI şi Armată

Un pictor a majorat din pix pensiile a 72 de oameni. Printre beneficiari, pensionari din SRI, MAI şi Armată

Un artist plastic din Alba Iulia şi-a făcut o asociaţie a artiştilor şi a eliberat peste 70 de documente în baza cărora membrii au obţinut un plus de 50 la sută la pensie.

Pictorul Traian Ioan Mârza din Alba Iulia a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.   Acesta este acuzat că, în perioada în care era preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici Alba (UAP Alba), ar fi emis, către mai multe persoane, zeci de adeverinţe cu care acestea au obţinut indemnizaţii suplimentare la pensie, fără a avea acest drept în condiţiile în care asociaţia acestuia nu a beneficiat niciodată de statutul de ”utilitate publică”. Faptele s-au petrecut în perioada 2012 – 2016.   

Cu adeverinţele respective, persoanele au indus în eroare funcţionari de la 12 case de pensii din ţară, dar şi de la Casele de Pensii ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi Serviciului Român de Informaţii (SRI). 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: