Comisia Europeană nu este de acord cu proiectul în valoare de 600 de milioane de euro privind conectarea unor localităţi la gaze naturale, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Anunţul a fost făcut de Ludovic Orban, după şedinţa Biroului Executiv Naţional, în care liberalii s-au arătat nemulţumiţi de negocierile purtate la Bruxelles. La finalul şedinţei, Orban a spus că „sunt chestiuni tehnice care pot fi soluţionate”. Comisia a respins, de asemenea, şi proiectul Guvernului care prevede alocarea unor fonduri în valoare de 2,5 miliarde de euro din PNRR pentru irigaţii. În total, propunerea de alocare din PNRR pentru reţeaua de apă şi canalizare, sisteme de irigaţii şi dezvoltarea reţelei de gaze ar fi de 4,6 mld. de euro. Comisia Europeană a avut observaţii şi în legătură cu cele 4,5 miliarde de euro pentru transportul rutier şi autostrăzi.
Întrebat săptămâna trecută dacă mai sunt şi alte proiecte unde Comisia are observaţii, ministrul Fondurilor Europene a precizat că este un proces de negociere şi că nu vrea să dea detalii. „Nimic nu este oficial. Nu sunt singurele domenii pe care Comisia a avut observaţii. Nu vă mai pot spune pe ce, pentru că suntem într-o negociere”, a declarat ministrul, după ce a explicat de ce Comisia nu este de acord cu alocarea fondurilor pentru irigaţii şi de ce sunt observaţii în legătură cu infrstructura rutieră: „România este o ţară care propune o alocare foarte mare pentru transportul rutier. Comisia crede că este o alocare prea mare. Noi ne menţinem punctul de vedere că este o alocare necesară. Este un element de diferenţă în legătură cu impactul asupra mediului. Facem o analiză”.