Braşovenii sunt invitaţi să îşi spună părerea despre un alt drum care să lege oraşul de staţiunea Poiana Braşov, pentru a descongestiona traficul rutier. Până acum, cei mai mulţi se declară, surprinzător, împotriva investiţiei.
Încă din mandatul fostului primar, George Scripcaru, Primăria Braşov încearcă să găsească încă un drum de acces dinspre oraş către Poiana Braşov, pornind de la realitatea că actuala rută de acces în staţiune devine foarte aglomerată în perioadele turistice de vârf, când apar şi blocajele. Mai mult, traseul actual creează probleme şi în zona centrului istoric al Braşovului, mai ales în apropierea hotelului Aro Palace, de unde începe drumul care leagă oraşul de staţiune.