Un kg de cireşe, cât trei de carne

Un kg de cireşe, cât trei de carne

Cireşele de mai sunt la mare căutare în pieţe, iar preţul este pe măsură! Un kilogram ajunge să coste chiar şi peste 100
de lei. Multe însă sunt aduse din străinătate, de aici şi preţurile mari pe care le cer comercianţii. La doar câţiva kilometri de Bucureşti însă, într-o seră plină de cireşi au început să apară primele fructe româneşti.

Cei care vor să-şi stăpânească pofta de cireşe pot cumpăra deja din pieţe, însă de import şi la preţuri mari. În unele pieţe
din ţară un kilogram de cireşe costă…cât 3 kg de carne! În Piaţa Obor din Capitală preţurile sunt ceva mai mici, între 50
şi 70 de lei kilogramul.

Primele cireşe româneşti ar trebui să apară în pieţe peste două săptămâni. Însă, la doar 16 kilometri de Bucureşti o
mică producţie de cireşe româneşti îşi aşteaptă deja clienţii. Pasionat de horticultură, Marius şi-a dorit să-şi facă mica
afacere cu pomi fructiferi. În urmă cu 6 ani, ajutat de prieteni, a început să lucreze la plantaţia cu cireşi.

Deşi sunt doar doi ani de când a terminat plantaţia, pomii lui Marius au reuşit să crească şi să se dezvolte. Anul acesta a
fost şi răsplătit cu primele fructe pe care le-a vândut la târguri. Însă, s-a lovit de o problemă.

Producţia fiind foarte mică, cireşele bio au fost vândute la casoletă cu 30 de lei. În următorii ani îşi doresc să crească
producţia şi să vândă mai multe cireşe pe piaţa românească.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt