Spania alocă o sumă record sectorului Turismului în 2022. Peste 1 miliard 720 de milioane sunt destinate revenirii
acestui pilon important al economiei regatului. Dintre aceştia, peste 1,4 miliarde sunt bani europeni prin PNRR.
Nevoia de recuperare este evidentă. Spania a pierdut în 2020 65 de milioane de turişti străini. Cifra se traduce în 72 de miliarde de euro cheltuieli care nu mai fost făcute de aceşti turişti.
Ca în toate celelalte domenii, statul spaniol şi-a asumat povara menţinerii pe linia de plutire a jucătorilor din sector. Madridul a alocat bani pentru şomaj tehnic, pentru ajutoare directe, pentru împrumuturi garantate de stat şi pentru subvenţionarea turismului intern. Însă, poate cel mai important, a pus o sumă imensă pentru creşterea
competitivităţii în atragerea turiştilor.
Viziunea Guvernului spaniol se bazează pe digitalizare. În acest moment sunt puse la dispoziţia tuturor jucătorilor din sector 565 de milioane de euro pentru a îşi moderniza comunicarea şi implicit atragerea de turişti străini.
Aproape 13 procente din PIB UL SPANIEI este asigurat din Turism. Sunt unele comunităţi unde se ajunge şi la 40 la sută. În 2021, aceste procente au însemnat 77 de miliarde de euro, la jumătate faţă de 2019.