Ştiaţi că în Bucureşti există un fel de triunghi al luxului imobiliar absolut, care nu are nicio legătură cu aşa-numitul „Kilometru 0” al oraşului sau cu zonele rezidenţiale nou-nouţe, îmbrăcate în sticlă? Potrivit lui Eduard Uzunov, expert Regatta, în domeniul imobiliar, construcţiile din acest perimetru cunoscut ca parcelarea Filipescu, apărute la începutul secolului trecut sub numele unora dintre cei mai bogaţi oameni ai vremurilor şi semnătura unor arhitecţi de primă mărime, sunt considerate, azi, cele mai valoroase din Capitală. Aici se află şi cel mai scump imobil de locuit din România, în valoare de 15 milioane de euro.
În prezent, acest triunghi al luxului imobiliar, în care predomină construcţiile în stil neoromânesc, eclectic francez, modernist-cubist, modernist cu elemente Art-Deco sau eclectic mediteraneean, realizate după Primul Război Mondial se întinde, de la Bulevardul Aviatorilor, de la câţiva paşi de Guvernul României, până la Piaţa Dorobanţi şi cuprinde, total sau parţial, Aleea Modrogan, Aleea Alexandru ori străzile Atena, Rabat, Ing. Ermil Pangratti, Tirana, Praga, Ankara sau Emile Zola.
„Aici se află unele din cele mai bine cotate vile din Bucureşti, precum şi cel mai scump imobil de locuit, aflat pe piaţă la preţul de 15 milioane de euro. Zona a fost în atenţia investitorilor şi în ultimul an, ei înţelegând că, în vremuri de criză, imobilele de acest fel, arta şi obiectele de valoare sunt cele mai bune modalităţi de a bate inflaţia. Casele din fostul Parc Filipescu, care poartă încă numele celor care le-au costruit – Filipescu, Ion Manu, Dulberg, Cantacuzino, Oteteleseanu, Grigorescu şi multe alte nume cu însemnătate -, au fost şi vor rămâne valoroase, ca şi pământul pe care au fost ridicate”, a declarat Eduard Uzunov, fondatorul Regatta.
În secolul XIX, fosta moşie de vară a Filipeştilor, care avea ca puncte de reper capătul Podului Mogoşoaiei şi începutul drumului spre Braşov, era reşedinţa unei singure familii. Parcelarea acesteia, la începutul secolului XX, însă a reprezentat, potrivit istoricilor, cea mai importantă iniţiativă antebelică ce a contribuit la extinderea oraşului Bucureşti. „Moşia a fost parcelată şi vândută de ultimul urmaş al familiei, Alexandru I. Filipescu, în 1912-1913, sub formă de loturi de diferite mărimi şi forme, la preţuri care au permis doar accesul elitelor acelor vremuri şi doar în condiţii stricte, astfel încât zona să devină un reper al luxului, aşa cum existau deja în alte capitale europene. Planul pe care proprietarul l-a înaintat atunci primăriei avea o compoziţie elegantă, cu parcele generoase, care să le permită celor mai valoroşi arhitecţi ai acelor vremuri, să realizeze proiecte arhitecturale deosebite”, a povestit Eduard Uzunov, fondatorul Regatta.
Înainte de vânzare, proprietarul a decis numele aleilor din parcelarea sa, cinstind memoria membrilor familiei Brâncoveanu-Bibescu-Filipescu. Aşa au apărut Aleile Alexandru, Vulpache, Elisa Filipescu, Zoe sau Modrogan.
„Autoritatea locală a solicitat ca proprietarul să planteze sute de copaci, să asigure iluminatul aleilor şi spaţiu suficient pentru aceste străzile din perimetru, de 12 m lăţime pentru cele interioare şi 14 m lăţime pentru cele exterioare. Imobilele care urmau să fie ridicate aici trebuia să fie izolate şi aflate la o distanţă de cel puţin patru metri faţă de stradă. Nici înălţimea nu a fost lăsată la întâmplare, ci au fost aplicate regulile din zona centrală, care nu puteau fi mai mici de 7 şi mai mari de 14 m, până la cornişa principală, aşa cum a scris istoricul de artă dr. Oana Marinache, în lucrarea „Parcul Filipescu – 100 de ani de arhitectură românească”, realizată pentru Asociaţia Istoria Artei , cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România şi Editurii Istoria Artei.
La ce se întâmplă, în prezent, pe piaţa imobiliară, Capitala ar avea nevoie urgentă de revenirea la acele reguli de bun simţ din trecut, pentru ca accesul către proprietăţi să se facă decent, să nu se mai construiască pe aşa-zise străzi înainte de a fi asigurate reţelele de utilităţi, iar clădirile să respecte nişte standarde clare în privinţa înălţimii, arhitecturii, design-ului şi apropierii faţă de alte proprietăţi”, a conchis Eduard Uzunov.
În zona Parcului Filipescu, clădirile pornesc de la câteva sute de mii de euro şi pot ajunge la 15 milioane de euro, funcţie de suprafaţa construită, de finisaje, starea imobilului, suprafaţa terenului şi amplasament.
