Trăiesc visul românesc

Trăiesc visul românesc

Criza forţei de muncă se resimte tot mai tare în ţară. În timp ce zeci de mii de muncitori din Asia vin în România şi sunt de mare ajutor în special în sezonul estival, lucrătorii români calificaţi migrează spre Occident. Mare parte din personalul unui restaurant din Suceava a ajuns să fie format din tineri bengalezi, care vin aici pentru că în ţara lor traiul este unul extrem de greu şi doar în felul acesta îşi pot întreţine familiile de acasă.

Lucrează cu spor de dimineaţă până seara, iar clienţii îi îndrăgesc datorită amabilităţii. Treisprezece tineri veniţi
tocmai din Bangladesh pentru a câştiga un ban în România nu ţin cont de oboseală. Aceştia se gândesc doar la familiile de acasă, care aşteaptă lunar câteva zeci de dolari pentru a se putea întreţine.

În ultimii ani, în România au ajuns o mulţime de muncitori din Asia. Salariile care nouă ni se par mici raportate la cheltuieli sunt mult mai mari faţă de cât ar fi câştigat în ţările pe care le lasă în urmă. În plus, le place România.

De obicei, tinerii asiatici care ajung aici rămân pentru un an sau doi, în funcţie de cum îşi negociază contractele. Morshed însă spune că Suceava a devenit oraşul lui de suflet şi chiar vrea să îl aducă pe fratele său mai mic să studieze la universitatea din oraş şi să locuiască împreună aici.

Alexandru Filipciuc este cel care i-a primit cu braţele deschise pe tinerii din Bangladesh la restaurantul său. Aici
câştigă de la 500, până la 1.000 de euro lunar şi au cazarea asigurată.

În ultimii ani, HoReCa se confruntă cu o criză a forţei de muncă, mai spune patronul. Crede că fără muncitorii din
Asia, industria nu ar putea supravieţui în timpul sezonului.

La începutul anului trecut, numărul muncitorilor străini din România era de 45.000, dintre care 32.000 din afara Uniunii Europene.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt