Târg imobiliar la Parlament

Târg imobiliar la Parlament

În pandemie oamenii au căutat apartamente sau case mari, cu terase pe măsură. Iar dezvoltatorii imobiliari au ţinut pasul cu tendinţele impuse de vremurile pe care le traversăm. La târgul imobiliar, care a început astăzi la Palatul Parlamentului, au fost prezentate oferte pentru toate gusturile. Şi pentru toate buzunarele. Cel mai ieftin
apartament pe care cei interesaţi îl pot cumpăra în Bucureşti costa mai puţin de 30 de mii de euro.

Pandemia a dus la creşterea cererii de apartamente, dar şi de case, mai ales în zonele limitrofe ale marilor centre
urbane. Când s-au trezit închişi între patru pereţi, într-un spaţiu care a devenit peste noapte birou, zonă de relaxare, loc de luat masa şi cameră de zi, românii au căutat să evadeze în locuinţe mai mari. În 2020, ţara noastră a înregistrat un record al ultimilor ani - s-au tranzacţionat, la nivel naţional, Peste 600 de mii de imobile, cu peste 60 de mii mai multe decât în 2019. Bucureştiul este în top. Iar tendinţa continuă. Dezvoltatorii imobiliari ţin cont de preferinţele românilor, iar la salonul imobiliar au prezentat oferte de locuinţe pentru toate gusturile.

La salonul imobiliar sunt prezenţi şi dezvoltatori din provincie. De exemplu, cei interesaţi, pot achiziţiona un apartament întrun complex care se construieşte chiar acum în Mamaia Nord. Viitorii locatari au parte de toate condiţiile. În plus, vor avea acces şi la o plajă privată.

Oferte de credite, terenuri, mobilier şi accesorii de ultimă generaţie nu lipsesc de la eveniment.

Ce-a de-a opta ediţie a Salonului imobiliar de la Palatul Parlamentului se încheie duminică. Accesul este gratuit, însă doar pentru persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt