Câteva sute de foşti parlamentari vor să îşi recupereze în instanţă pensiile speciale. Printre aceştia se numără foşti premieri, miniştri, dar şi importanţi lideri politici. Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleşcanu sau Vasile Blaga sunt doar câteva exemple.
Potrivit documentelor consultate pe portal.just.ro, aceştia au dat în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a-şi recupera pensiile. Înainte de eliminarea pensiilor speciale, făcută de Parlament în luna februarie, peste 800 de foşti senatori şi deputaţi beneficiau de indemnizaţie pentru limită de vârstă.
Deja, unele procese înaintate de foştii parlamentari au fost declinate de Tribunale către Curţile de Apel. Este cazul lui Petre Daea, care a contestat alături de alţi trei foşti parlamentari eliminarea pensiilor speciale şi a cerut la Tribunalul Mehedinţi anularea ordinelor de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limita de vârstă şi repunerea în plată a acesteia. Tribunalul Mehedinţi a declinat, joi, soluţionarea cauzei către Curtea de Apel Craiova.