Minunile din traficul bucureştean vin cu întârziere, aşa cum ne-au obişnuit de ani de zile autorităţile. După ce, într-un final, metroul a ajuns până în cartierul Drumul Taberei, iar trenul la Otopeni, apar semnale că am putea circula subteran până la aeroport. Noua conducere a Metrorex anunţă că urmează să fie semnat contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru acest proiect. Dacă nu se ţine de promisiune şi termenele nu sunt respectate, România ar putea pierde finanţarea europeană.
Licitaţia pentru magistrala M6 a fost lansată de Metrorex în 2019. S-a încheiat anul trecut, când a fost câştigată de un constructor turc. Aproximativ 1,2 miliarde de lei este valoarea investiţiei.
M6 va porni de la Gara de Nord şi de la staţia 1 Mai se va ramifica pe o magistrală nou construită până la staţia Tokyo, în zona Băneasa. Noua linie construită va avea o lungime de 6 km şi 6 staţii noi. Contractul ar urma să fie semnat luna viitoare.
Până la finalul anului, autorităţile ar trebui să aibă toate avizele obţinute şi să demareze lucrările, altfel, riscăm să
rămânem fără bani.
Între timp, Metrorex e pe pierdere. Călătorii sunt la jumătate faţă de câţi erau înainte de pandemie. Dacă într-o zi normală, în 2019, se trecea lejer de 700 de mii de pasageri, acum, abia se atinge cifra de 3 sute de mii - într-o zi aglomerată. Compania încă e susţinută de subvenţii. Anul acesta va primi peste 800 de milioane de lei de la bugetul de stat. Şi scumpirile recente la utilităţi au crescut considerabil cheltuielile Metrorex.
Un alt proiect de extinere a liniei de metrou vizează judeţul Ilfov. Constructorii lucrează la noua staţie supraterană - Tudor Arghezi, de pe Şoseaua Berceni. Noul traseu este de 1,6 km. Costul lucrării se ridică la 157 milioane de lei.