Statul român este unul obez, care trebuie însănătoşit, a declarat la Prima News profesorul de Economie Cristian Păun.
„Noi avem nevoie să însănătoşim un stat obez, să-l facem normal. Aş vrea să văd interzicerea cumulului cu pensiei cu salariul la stat, mai ales la pensiile speciale, reducerea aparatului de stat”, a spus specialistul.
Cristian Păun a spus că măsurile anunţate de guvernanţi pentru reducerea deficitului bugetar sunt „ridicole” şi nu ajung „nici pe o măsea”.
El consideră că statul român cheltuieşte sume uriaşe inutil pentru diverse programe cum ar fi Tomata.
„Avem programul ceapa, programul vânăta, programul tomata, ne mai lipseşte programul banana. Acum tomata a ajuns un fel de portocala, de ce sa producem roşii iarna in seră?”, s-a întrebat specialistul.