Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că după Hidroeletrica, Romgaz este a doua companie din portofoliul Ministerului Energiei care intră pe piaţa de furnizare.
Burduja afirmă că primele oferte pentru clienţii casnici şi non-casnici sunt aşteptate spre sfârşitul acestui an, odată cu finalizarea procedurilor de achiziţie şi implementare a soluţiilor digitale pentru gestionarea fluxului de clienţi, începute în aceste zile. Ministrul Energiei mandatează atât Romgaz, cât şi Hidroelectrica, să caute „oportunităţi de extindere a activităţilor pe piaţa regională”. Potrivit ministrului, e important ca fiecare român să intre pe site-ul ANRE şi să aleagă cele mai bune oferte ale furnizorilor, întrucât o concurenţă mai mare, într-o piaţă funcţională şi transparentă, va aduce facturi mai mici pentru toţi românii. „E timpul ca România să joace în liga mare”, afirmă ministrul.
„Este unul dintre cei mai importanţi paşi pe care o companie românească de profil îi face în ultimii ani. Este deopotrivă o dovadă de curaj, dar şi una de încredere în propriile capacităţi de a performa pe o piaţă competitivă. Ca ministru al Energiei, sunt mândru şi îi felicit pe cei care s-au angajat la acest efort”, afirmă Sebastian Burduja într-o postare pe Facebook, citată de news.ro.
Potrivit demnitarului, primele oferte pentru clienţii casnici şi non-casnici sunt aşteptate spre sfârşitul acestui an, odată cu finalizarea procedurilor de achiziţie şi implementare a soluţiilor digitale pentru gestionarea fluxului de clienţi, proceduri demarate în aceste zile.
„Este important ca fiecare român să intre pe site-ul ANRE şi să aleagă cele mai bune oferte ale furnizorilor. O concurenţă mai mare, într-o piaţă funcţională şi transparentă, va aduce facturi mai mici pentru toţi românii, afirmă Sebastian Burduja
Potrivit ministrului Energiei, această intrare a Romgaz pe piaţa de furnizare este doar o etapă într-un plan mai amplu.