Rusia a cheltuit mai mult de 300 de milioane de dolari pe zi pentru apărare luna trecută, în timp ce invazia Ucrainei continuă să stagneze, potrivit datelor ministerului de finanţe de la Moscova, scrie The Moscow Times. Cheltuielile pentru apărare ale Rusiei sunt de peste două ori mai mari decât dinainte de război.
Cheltuielile de apărare au crescut în fiecare lună de când preşedintele Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina la şfârşitul lui februarie, în timp ce forţele armate ruse au eşuat să asigure o victorie rapidă şi s-a mulţumit cu strategia capturării teritoriilor din est.
Dacă în februarie cheltuielile pentru apărare totalizau 369 miliarde de ruble (5,4 miliarde dolari), în martie s-au ridicat la 450 miliarde ruble (6,6 miliarde dolari), potrivit datelor ministerului, raportate prima dată de către ziarul The Moscow Times, varianta în limba rusă.