Curtea Constituţională ar putea pronunţa, miercuri, decizia în cazul sesizării USR şi UDMR asupra legii prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.
Judecătorii constituţionali au amânat în mai multe rânduri pronunţarea deciziei în acest caz.
USR anunţa în septembrie anul trecut că, alături de UDMR, a depus o sesizare de neconstituţionalitate în cazul acestei propuneri legislative.
"Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi 'tunuri imobiliare'. Unul dintre terenurile care va intra sub incidenţa noii legi este localizat chiar pe Bulevardul Expoziţiei. Dacă se doreşte valorificarea şi dezvoltarea, aici, a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitaţie. Susţinem dezvoltarea şi investiţiile, dar nu acordarea cu dedicaţie de terenuri în plină campanie electorală", declara deputatul Cristina Prună.
Potrivit USR, legea încalcă principiul bicameralismului. "În Camera decizională, Camera Deputaţilor, propunerea legislativă a fost modificată substanţial, ceea ce a condus la o configuraţie diferită faţă de textul adoptat de Senat şi de finalitatea urmărită de iniţiator", explicau semnatarii sesizării.
USR semnala, totodată, încălcarea art. 1 alin (5) din Constituţie prin lipsa studiului de impact asupra efectelor scoaterii din patrimoniul statului a imobilelor care fac obiectul legii.
"Textul PLX nr. 452/2020 face referire la o serie de imobile care, deşi neidentificate exact de lege, sunt de notorietate a fi într-o zonă centrală a Capitalei. Or, valoarea unor asemenea imobile poate genera un impact sever asupra bugetului de stat, patrimoniului statului, dar şi economiei, fiind introduse în circuitul economic prin efectul legii în discuţie", mai menţionau semnatarii sesizării.
Potrivit acestora, se încalcă şi art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie ca urmare a nerespectării drepturilor de proprietate ale statului - înstrăinarea prin lege şi fără contraprestaţie, afectarea nelegală a patrimoniului statului.
În opinia USR, nu se respectă nici art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie ca urmare a lipsei de claritate a legii. Redactarea propunerii legislative, în forma adoptată de Parlament, configurează un regim juridic "confuz" al naturii juridice/regimului juridic al transmiterii proprietăţii gratuite asupra imobilelor vizate, se explica în sesizare.
Pe 2 septembrie 2020, Camera Deputaţilor a adoptat acest proiect de lege, prin care Camera de Comerţ beneficiază, pentru o perioadă de 49 de ani, până în 2053, de un drept de folosinţă gratuită a terenurilor corespunzătoare Complexului expoziţional Romexpo.
Pe terenul respectiv urmează să se construiască cel mai mare proiect imobiliar din România, dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascălu şi Camera de Comerţ. Investiţia ar include un centru de conferinţe şi congrese, 14 turnuri de birouri, Muzeul de Istorie Monetară, cel mai mare oceanariu din ţară şi un hotel de cinci stele.
Sursa: Agerpres