Revolta patronilor de restaurante

Revolta patronilor de restaurante

Mocneşte revolta în rândul patronilor de restaurante. Toate meniurile vor trebui schimbate pentru că Protecţia Consumatorului vrea ca acestea să conţină noi informaţii. Ordinul ANPC, care-i obligă printre altele pe bucătari să
calculeze caloriile, intră în vigoare pe 20 decembrie. Afaceriştii din turism spun că situaţia este absurdă. "Ne vor
închide pe toţi !" a izbucnit şeful patronilor din Mamaia.

Protectia Consumatorilor a dat un Ordin prin care obligă toate restaurantele să scrie în meniuri tipurile şi cantităţile tuturor ingredientelor folosite într-o reţetă de bucătărie. Afaceriştii de pe litoral au rămas fără cuvinte.

Aşa că, de pe 20 decembrie, meniurile din restaurante ar trebui să arate aşa. Lângă denumirea preparatului alimentar
va fi obligatoriu să apară data şi locul naşterii animalului pe care-l aveţi în farfurie.

În plus, patronii de restaurante, shaormerii şi autoserviri trebuie să afişeze informaţii privind câte calorii are mâncarea,
datele nutriţionale şi aditivii folosiţi. Toate acestea trebuie să apară scrise în meniu, sub denumirea preparatului alimentar.

De altfel, niciunul dintre angajaţii din bucătărie nu ştie cum vor calcula informaţiile nutriţionale din fiecare preparat.

Ordinul ANPC specifică faptul că devine obligatorie indicarea informaţiilor privind tipul şi cantitatea ingredientelor care
depăşesc o pondere de 20 de grame în cadrul produsului finit sau al mâncării furnizate de unităţile de alimentaţie publică.

Informaţiile reglementate de ordinul ANPC trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi
nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou sau pe lista meniu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt