A fost grevă la Societatea de Transport Bucureşti. Sute de angajaţi s-au adunat în curtea instituţiei şi au cerut salarii mai mari. Oamenii vor şi plecarea directorului instituţiei. Protestul vine pe fondul diminuării bugetului companiei şi al unui parc auto învechit care, în opinia salariaţilor, pune în pericol atât viaţa lor cât şi pe cea a bucureştenilor.
Teama de insolvenţă, concedierile din ultima vreme şi condiţiile grele de muncă sunt motivele care i-au scos în
stradă pe angajaţii STB. În plus, contractul colectiv de muncă a expirat iar conducerea refuză orice negociere
Sindicaliştii acuză conducerea de o proastă gestionare a fondurilor. În condiţiile în care STB are de recuperat aproape 1 miliard şi jumătate de lei de la Primăria Capitalei, iar preţul biletului s-a dublat, salariile s-au micşorat
Angajaţii STB ameninţă cu proteste şi în perioada următoare. Astăzi, la grevă, au participat doar salariaţii aflaţi în zilele libere. Următoarea însă va paraliza Bucureştiul dacă acesteia i se vor alătura şi şoferii aflaţi pe traseu.