Proiect îngropat în birocraţie. Staţie de biogaz, doar pe hârtie

Proiect îngropat în birocraţie. Staţie de biogaz, doar pe hârtie

O primărie din Arad aşteaptă de doi ani să primească acordul pentru implementarea unei staţii de biogaz, pe bani europeni. Proiectul ar scadea considerabil facturile de căldură şi apă caldă ale sătenilor, iar pentru cei care au sere ar fi de-a dreptul mană cerească, pentru că ar putea cultiva legume tot anul. Cei de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cer, însă, clarificări peste clarificări, iar dacă proiectul nu este gata până la finalul anului viitor, se va pierde finanţarea.

Primăria din comuna arădeană Seleuş este singura din ţară care a depus un proiect pentru construirea unei statii de biogaz. La finalul anului 2019, proiectul în valoare de opt milioane de euro, intra în faza de evaluare. De atunci şi până acum primăria a tot asteptat un aviz favorabil de la Autoritatea de Management pentru Programul Operational Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, spun oficialitatile locale.

Statia de biogaz ar reduce facturile uriaşe ale celor trei mii de localnici, la încălzire şi apă caldă. Mai ales că preţul lemnului a crescut enorm, iar venitul celor mai mulţi săteni este din legumele obţinute în solarii. Localniciii cultivă legume primăvara şi vara pentru că nu-şi permit să încălzească solariile. Cu staţia de biogaz, ei ar putea să cultive întreg anul.

Există şi oameni de afaceri care ar fi interesaţi să investească în zonă, in cazul in care statia de biogaz ar deveni functională. Primarul se teme că, dacă nu va primi un răspuns la timp, va pierde finanţarea. Când este vorba de bani europeni, termenele trebuie respectate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt