Un miliard de euro ar urma să coste noua legătură feroviară dintre Gara de Nord din Bucureşti şi Aeroportul din Otopeni. Linia de cale ferată care va duce la noul terminal al aerogării va avea peste 21 de kilometri, potrivit unui proiect realizat deja de CFR Infrastructură.
Va avea pe traseu un tunel de 4 kilometri şi va fi nevoie de realizarea unui racord de 6,7 kilometri. De asemenea, trebuie făcute şi lucrări de modernizare ale căii ferate pe traseele Mogoşoaia - Pajura - Baloteşti şi Băneasa - Chitila.
Potrivit proiectului, actuala gară, aflată în faţa terminalului Sosiri, şi cea nouă nu vor avea legătură una cu alta. În acest moment, legătura feroviară dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni se face pe un traseu de 19 kilometri, dat în funcţiune în decembrie anul trecut.
"Putem să facem aceste conexiuni feroviare dar trebuie să le facem cu cap. Dacă nu le facem cu cap, călătorii or să vină tot pe rutier. Pentru a avea frecvenţe la 10-15 minute maxim trebuie să am linie dublă electrificată. Electrificată de ce? Pentru că ar trebui ca gara asta de la noul terminal să fie subterană astfel încât să avem o infrastructură de secol 21, să nu mai trebuiască să stăm pe linia simplă, cu trenuri Diesel, ci să avem o conexiune aşa cum există în toate aeroporturile mari şi foarte mari din lume. Ia în al doilea rând ar trebui să fie o gara de trecere, nu una înfundată, adcă un capăt de linie, trenurile să poată să plece şi să vină uşor fără să fie nevoie să schimbe locomotive, să facă transbordări sau mai ştiu eu ce", a explicat Ionuţ Ciurea, preşedintele Asociaţiei Pro Infrastructura.