Profit.ro: OMV Petrom cumpără cel mai mare operator de staţii de încărcare maşini electrice din ţară, plus jumătate dintr-un dezvoltator de regenerabile cu proiecte de 1 GW

Profit.ro: OMV Petrom cumpără cel mai mare operator de staţii de încărcare maşini electrice din ţară, plus jumătate dintr-un dezvoltator de regenerabile cu proiecte de 1 GW

OMV Petrom cumpără integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice din România, plus jumătate din Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte de producţie de energie din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, anunţă Profit.ro.

″OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, va achiziţiona de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian şi 50 MW fotovoltaic. Proiectele vor fi dezvoltate, construite şi operate în parteneriat cu RNV Infrastructure″, a anunţat compania controlată de austriecii de la OMV.

Mai mult, OMV Petrom va achiziţiona integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de  puncte de încărcare în România, cu perspective de creştere la aproximativ 650 până în 2026.

Prin acest parteneriat nou format, OMV Petrom împreună cu Renovatio planifică să investească, până în 2027, circa 1,3 miliarde euro, inclusiv finanţare bancară, în surse regenerabile în România. Contribuţia OMV Petrom pentru achiziţia şi construcţia acestor proiecte este estimată la până la 350 milioane euro.

Finalizarea tranzacţiilor este prognozată să aibă loc în prima parte a anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiţii.

„Ne bucură parteneriatul cu Renovatio. Cu aceste tranzacţii progresăm semnificativ spre construirea unui portofoliu puternic şi diversificat de proiecte regenerabile. Ambiţia noastră este să ne menţinem poziţia de lider în domeniul energiei in sud-estul Europei, transformând în acelaşi timp afacerea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, a declarat CEO-ul OMV Petrom, Cristina Verchere.

“Încă de la începuturile sale, Renovatio a ţintit către un viitor mai curat şi resurse utilizate eficient. Suntem încântaţi de intrarea în parteneriat cu OMV Petrom pentru a construi aproximativ 1 GW în proiecte care vor livra energie verde în Romania şi pentru a continua dezvoltarea sustenabilă a serviciilor de mobilitate electrică. Suntem încrezători că împreună, prin combinarea punctelor forte şi valorilor noastre, vom contribui la atingerea obiectivelor Pactului Verde European, precum şi a unui mediu mai sănătos pentru industrie şi comunitate”, a spus Aurel Arion, directorul general al Renovatio.

Prin achiziţionarea a 50% din cel mai mare portofoliu de proiecte eoliene din România, OMV Petrom completează portofoliul existent de proiecte fotovoltaice de 1 GW. Parcul fotovoltaic şi cele patru parcuri eoliene vor fi construite în zona de nord-est a României.

Conform estimărilor actuale, parcul fotovoltaic ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului energetic naţional de la începutul anului 2024, în timp ce parcurile eoliene sunt estimate să înceapă treptat producţia între 2025-2027. Proiectelor li s-a acordat deja acces la reţeaua naţională de transport a energiei electrice.

RNV Infrastructure, deocamdată asociatul unic al Electrocentrale Borzeşti, este controlat în proporţie de 50,1% de entitatea juridică Onon Holding GmbH, înregistrată în Germania. Al doilea asociat al RNV Infrastructure ca pondere a deţinerii este Aurel Florin Arion (12,51%), care în unele documente oficiale apare şi ca reprezentant legal al Onon Holding GmbH. Ceilalţi asociaţi ai RNV Infrastructure sunt Eduard Ciucu (9,38%), Gheorghe Doru Voicu (9,38%), Alexandru Ioan Teodorescu (6,25%), Bogdan Marinescu (4,69%), Ion Berciu (4,69%), Mihai Gabriel Dragomir (2,59%) şi Ioana Ioan (0,5%), potrivit termene.ro

RNV Infrastructure a terminat anul 2022 cu profit net de 10,17 milioane lei, la venituri totale de aproape 12,5 milioane lei.

Odată cu achiziţionarea a 100% din acţiunile Renovatio Asset Management, OMV Petrom va deveni cel mai mare jucător în domeniul mobilităţii electrice din România, adăugând peste 400 de puncte de încărcare noi la reţeaua existentă. La sfârşitul anului 2023, reţeaua regionala OMV Petrom număra aproximativ 270 de puncte de încărcare instalate, inclusiv prin parteneriate. Dezvoltarea reţelei de mobilitate electrică se adaugă eforturilor companiei de a contribui la decarbonarea transportului în România şi în regiune.

Renovatio Asset Management a terminat anul 2022 cu profit net de peste 28 milioane lei, la venituri totale de 58,2 milioane lei, şi este deţinută indirect, în calitate de beneficiari, de entitatea juridică cipriotă Terravis Limited (70%), Aurel Florin Arion (21%) şi Alexandru Ioan Teodorescu (9%), conform termene.ro.

Grupul Renovatio este proprietar de active de infrastructură, manager şi dezvoltator in sectorul energiei regenerabile, care operează de peste 20 de ani de-a lungul întregului lanţ valoric şi ciclu de viaţă al proiectelor regenerabile, ocupându-se de dezvoltare, inginerie, achiziţii şi gestionare operaţională de active eoliene şi fotovoltaice.  Are un istoric solid de dezvoltare de proiecte de succes (+3.000 MW de proiecte eoliene şi +800 MW de proiecte fotovoltaice) în România şi pe alte pieţe emergente. De asemenea, Renovatio a fost prima companie care a dezvoltat şi este proprietarul celei mai mari reţele de staţii de încărcare a vehiculelor electrice din România.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt