Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor: Au fost făcuţi primii paşi pentru a da în judecată statul. Guvernul trebuie să despăgubească cu 500 de milioane de euro industria pentru restricţiile impuse

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor: Au fost făcuţi primii paşi pentru a da în judecată statul. Guvernul trebuie să despăgubească cu 500 de milioane de euro industria pentru restricţiile impuse

Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) şi liderul grupului de lucru pentru turism din cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că au fost făcuţi deja primii paşi pentru a da în judecată statul privind despăgubirea antreprenorilor din industrie cu 500 de milioane de euro pentru restricţiile impuse în contextul pandemiei şi că Guvernul trebuie să livreze „imediat” această sumă. 

Reprezentanţi ai Grupului de lucru pentru turism din cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) şi ai Alianţei pentru Turism (APT) au discutat luni despre starea în care se găseşte turismul românesc în prezent şi au expus câteva idei care ar putea scoate din impas acest sector.

Dialogul cu autorităţile este unul bun, însă problemele apar la implementare, au spus ei. Într-un mesaj comun, a fost specificat: „Dialogul cu autorităţile a fost foarte intens. Au fost făcute propuneri, dar sunt probleme cu implementarea. Această industrie încă trăieşte, chiar dacă e decimată. Zilnic sunt antreprenori care abandonează. Aşadar, fiecare zi contează. Trebuie să ne mobilizăm pentru ce se întâmplă după pandemie. Mulţi antreprenori nu pot merge mai departe”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt