Pensionarii cu pensii calculate greşit îşi vor primi înapoi banii cuveniţi, indiferent de perioadă. Preşedintele a promulgat legea

Pensionarii cu pensii calculate greşit îşi vor primi înapoi banii cuveniţi, indiferent de perioadă. Preşedintele a promulgat legea

Pensionarii care au primit pensii mai mici decât ar fi trebuit, în urma unor greşeli de calcul făcute de funcţionari ai statului, îşi pot primi banii înapoi pe întreaga perioadă calculată eronat, după ce şeful statului a promulgat legea care elimină termenul de prescripţie în aceste cazuri, a anunţat, joi, ministrul muncii, Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.

„Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină termenul de prescripţie pentru pensionarii care au primit pensii mai mici din cauză că statul le-a calculat greşit. Aceştia îşi vor primi banii înapoi, indiferent de perioada care a trecut de la greşeala funcţionarilor, la momentul calculării pensiei. Până acum, în caz de calcul greşit al pensiei, oamenii primeau banii înapoi doar pentru ultimii 3 ani, cât era termenul de prescripţie”, a precizat Raluca Turcan.

Este şi cazul Anei Bîrloncea, o femeie din satul Tăuni din judeţul Alba, despre care Digi24 a relatat în seria de reportaje „Statul la stat”.  Timp de 16 ani, ea a primit o pensie mai mică decât cea care i se cuvenea legal, din cauza unui funcţionar care a trecut în sistem un cod greşit. Ulterior, femeia a aflat că nu îşi va mai putea recupera niciodată toţi banii care i se cuveneau şi pe care nu i-a primit din vina statului român şi a funcţionarilor lui, pentru că vechea lege nu permitea să i se restituie decât banii pentru trei ani în urmă, şi nu pentru toţi cei 16 ani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt