Pasajul Doamna Ghica, de trei ani în construcţie

Pasajul Doamna Ghica, de trei ani în construcţie

Pasajul de la Doamna Ghica rămâne visul neîmplinit al şoferilor bucureşteni. După mai bine de 9 luni în care pe
şantier nu a călcat picior de muncitor, proiectul ar trebui să fie gata în decembrie. Cum pentru finalizarea a doar 50 la sută
din pasaj s-a lucrat trei ani, ar trebui o mică minune ca noul termen să fie şi cel final.

Lucrările la pasajul de peste 130 de milioane de lei au început în toamna anului 2019. Ar fi trebuit să fie gata un an
mai târziu. Termenul a fost deja amânat de patru ori.

Executantul lucrării este o companie municipală. Lucrările însă trenează de luni bune. Pentru ca pasajul să fie gata ar
mai fi necesară o piesă esenţială proiectului.

De la fabrică până pe şantierul din Capitală drumul e însă lung. Abia în iulie, tablierul va ajunge în România.

Până atunci, intersecţia de la Doamna Ghica rămâne o uriaşă parcare.Şoferii stau mai mult pe loc decât înaintează.
Pentru ei, finalizarea pasajului rămâne un vis frumos.

Potrivit autorităţilor, 95 la sută din lucrările la sol sunt finalizate. Noi lucrări de amploare în zonă vor urma abia spre
sfârşitul anului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: