Ordonanţa austerităţii prezentată de Executiv este criticată dur de specialiştii din domeniul economic, care spun că actul normativ nu va rezolva niciuna dintre problemele deficitului bugetar.
„Este un pacheţel de măsurele această ordonanţă, reduc câteva sute de posturi, după ce au angajat zeci de mii de la începutul acestei guvernări. Mai vor să reducă de la bunuri şi servicii, unde peste jumătate o reprezintă sănătatea, nu am văzut detalii de unde vor tăia aceşti bani. Pentru prima dată în istoria post-decembristă, la doar două luni de la adoptarea bugetului, premierul şi ministrul de finanţe spun că a fost prost făcut şi trebuie rectificat. Probabil urmăresc să vină cu un alt plan mai dur, care să prevadă creşterea impozitării. Eu cred că PSD a încercat să împingă PNL să ia măsurile dure, să plătească factura, dar nu i-a ieşit, aşa că va rămâne în sarcina lui Marcel Ciolacu să rezolve problema bugetului, creată tot de ei pentru că ministrul de finanţe este de la PSD”, a declarat fostul ministru de finanţe Anca Dragu, la Prima News.
De fapt, cu această ordonanţă, guvernul arată că nu are nicio soluţie şi că nu are banii pentru facturile compensate, iar iarna nu a fost plătită nici acum, a mai spus Dragu.
Analistul economic Adrian Negrescu s-a întrebat de unde va colecta Guvernul cele cinci miliarde de lei despre care spune că le va economisi prin ordonanţă.
„E ca la alcoolicii anonimi, primul lucru e să recunoşti problema. Financiar e o glumă proastă să ai 20 de miliarde deficit după primele luni şi tu să anunţi economii de 5 miliarde, pe care nu ştiu de unde o să le colecteze. Alte prevederi cum ar fi obligaţia firmelor româneşti de a cumpăra doar anume produse, n-aveau ce căuta în ordonanţa asta. Să reduci numărul consilierilor în condiţiile în care tu ţii 200 de secretari de stat, e ca un algocalmin administrat unui bolnav în comă. În plus, funcţiile publice de conducere vor fi ocupate fără concursuri pentru o perioadă, probabil vor fi aduşi specialiştii de la partid. Asta e calea pe care am ajuns la 75 la sută din companiile statului neperformante”, a arătat Negrescu.