OnePlus, producătorul chinez de smartphone-uri şi, mai nou, smartwatch-uri şi căşti, s-a bucurat în primul trimestru de o creştere spectaculoasă a vânzărilor şi veniturilor. Compania chineză spune că este foarte fericită şi cu evoluţia din Europa Centrală şi de Est, menţionând că se va concentra acum pe extinderea prezenţei în România şi Polonia.
Compania deţinută de Oppo şi-a crescut vânzările în Europa cu 388% în primul trimestru, o creştere cu care niciun alt producător nu s-a putut lăuda până acum.