OMV Petrom demarează o investiţie de 32 de milioane de euro într-o nouă campanie de foraj în Marea Neagră

OMV Petrom demarează o investiţie de 32 de milioane de euro într-o nouă campanie de foraj în Marea Neagră

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a anunţat luni că a iniţiat o nouă campanie de foraj offshore în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră, investiţie de 32 de milioane de euro.

”OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a iniţiat o nouă campanie de foraj offshore în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră. Primele operaţiuni de foraj au început la finalul lunii decembrie 2020 urmând ca, la începutul acestui an, să înceapă forajul celei de-a doua sonde”, a anunţat compania.

Investiţia aferentă acestei campanii este de aproximativ 32 de milioane de euro.

”OMV Petrom are o prezenţă activă în Marea Neagră de peste patru decenii şi, de-a lungul acestei perioade, OMV Petrom şi-a demonstrat rolul important pe care îl are în dezvoltarea economică a României. Folosind soluţii tehnice moderne, căutăm în acest fel să deblocăm resurse suplimentare care pot compensa declinul producţiei interne din zăcămintele mature. Marea Neagră are o importanţă strategică pentru producţia de gaze a României: în prezent, circa 10% din consumul anual de gaze al ţării provine din această zonă”, a declarat Chris Veit, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Upstream.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt