Un iaht deţinut de magnatul rus al aluminiului Oleg Deripaska a sosit sâmbătă într-un golf din apropierea staţiunii Gocek din sud-vestul Turciei, în timp ce mai mulţi miliardari ruşi se îndreaptă spre Turcia pentru a fugi de sancţiunile occidentale din cauza invaziei Rusiei asupra Ucrainei, scrie Reuters.
Deripaska, fondatorul gigantului rus de aluminiu Rusal (RUAL.MM), a fost sancţionat de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Anterior, el a cerut pace.
Un martor Reuters a văzut iahtul Clio de 73 de metri sosind sâmbătă în largul coastei Gocek. Nava sub pavilionul Insulelor Cayman a rămas acolo într-un golf.